duminică, 8 iulie 2012

Porumboiu scos din sarite de Inacio

Adrian Porumboiu scos din sarite de Inacio
Declarațiile pe care Augusto Inacio le-a făcut după plecarea de la FC Vaslui l-au scos din sărite pe Adrian Porumboiu. Finanțatorul vasluienilor a avut un discurs de o violență ieșită din comun la adresa portughezului.





Inacio l-a acuzat pe Porumboiu că nu i-a adus jucătorii doriți, iar în schimb finanțatorul vasluienilor îl călcă în picioare.

"A venit cu nevasta în cantonament. E un nesimțit!"
Adrian Porumboiu

"Unii și-au pierdut și ultimele urme de autocontrol. Jucătorii aduși sunt verificați, pe care nu poate chiar nimeni să îi conteste. Acest domn Inacio a vrut să facă și pe agentul de jucători, să își tragă comisioane. Dacă spune că am adus o căruță sau un camion de jucători, e un nesimțit! Cum să își permită să spună așa ceva? Comisioanele sunt grase la toți jucatortii ăștia și el se preocupă mai mult de transferuri, era mai mult agent decât antrenor. Nu port nicio dispută cu el. A plecat, ducă-se!", a spus Porumboiu la Sport Total FM.

Patronul moldovenilor a continuat, acuzând maniera în care portughezul pregătea antrenamentele.
 
"Nu a făcut niciun antrenament, iar de echipă se pregătea un băiețaș care are licență de antrenor la copii. La antrenamente stătea cu fundul pe minge, ne-a și țuguiat multe, le-a făcut de rugby! Chiar trebuie să schimbăm mingile, pentru le-a stricat! E un puturos, care acum arunc cu noroi. L-am plătit cum nu a fost plătit în viața lui pe la echipele unde a fost. Am nevoie să fie serios și să nu mintă despre ce era la Vaslui. Haos era doar dacă îl lăsăm pe el mai departe. Am refuzat panaramele pe care le cerea și l-a deranjat asta", a mai spus Porumboiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu