joi, 21 iunie 2012

Debut ezitant al lui Reghecampf in primul amical al Stelei. REZUMAT VIDEO

Steaua a început cu o remiză seria de amicale din această vară, terminând la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul de pregătire din Austria cu gruzinii de la Torpedo Kutaisi, locul 3 în campionatul Georgiei.



O ploaie torenţială a încurcat jocul Stelei la primul amical din Austria, meciul începând cu câteva minute întârziere din cauza vremii. Terenul de joc a fost principalul adversar al celor două formaţii, care au evoluat practic ca în bazin pe un gazon îmbibat de apă.

Cu toate acestea, Steaua a reuşit să pună mingea jos şi să domine pe Torpedo Kutaisi. Cei mai activi jucători ai Stelei în prima repriză au fost debutanţii Pintilii şi Adi Rocha, cel din urmă fiind şi autorul câtorva ratări memorabile.

Deschiderea scorului a venit în minutul 35 de la Raul Rusescu, acesta şutând cu putere de la 25 de metri pentru ca mingea să fie deviată de pe cursul ei normal şi să-l păcălească pe portarul georgian. Cu câteva minute mai devreme, Tibi Bălan putea deschide scorul, dar a şutat într-un adversar din doar 43 metri.

Până la pauză, Steaua a avut alte şanse de a se desprinde pe tabelă, cele mai mari ocazii aparţinându-i lui Adi Rocha. Prima dată atacantul venit în această vară la Steaua a şutat din poziţie faţă în faţă cu portarul peste poartă, pentru ca apoi lovitura lui de cap din 8 metri să fie parată incredibil de goalkeeper-ul georgian.
Steaua a început extrem de prost repriza a doua, după ce a dominat prima jumătate a meciului. La pauză era 1-0.

Schimbările făcute de Reghecampf la pauză nu au avut darul de a menţine jocul de posesie axat pe ofensivă al Stelei. Mai activi în atac s-au dovedit georgienii, care, profitând şi de oprirea ploii, au insistat prin contraatacuri iuţi în banda stângă. În urma unei astfel de acţiuni a venit faza din minutul 57, când şutul lui Dolizi din lovitură liberă a fost blocat cu mâna în careu de Puşcaş, dar arbitrul nu a acordat penalty.

Egalarea a venit totuşi după doar două minute, la o gafă de proporţii a portarului de 16 ani intrat la Steaua la pauză. Valentin Cojocaru n-a reuşit să respingă sau să reţină o centrare relativ uşoară venită de pe stânga, şi a pasat practic mingea udă la un adversar. Gotsiridze a profitat de cadoul primit şi a reluat simplu în plasă pe lângă portar.
Steaua va întâlni în următorul amical pe campioana Elveţiei, FC Basel Sâmbătă, de la ora 15.00

În minutele următoare, georgienii s-au aflat de încă două ori în faţa golului victoriei, însă Cojocaru a avut intervenţii salvatoare. Prima dată a reţinut cu emoţii o minge trimisă cu pământul cu capul din careu, pentru ca apoi să blocheze superb mingea şutată la nivelul picioarelor, la capătul unui contraatac supranumeric al celor de la Torpedo Kutaisi.

Elevii lui Reghecampf au încercat să revină la conducere pe tabelă până la final, au avut mai mult posesia şi iniţiativa, dar nu şi ocazii importante la poarta adversă. Tot Torpedo a rămas mai periculoasă, trecând încă o dată pe lângă golul victoriei în minutul  83, când Cojocaru a respins incredibil cu piciorul, după ce a fost lăsat singur faţă în faţă cu un adversar.

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a folosit următoarea formulă de echipă: Stanca (Cojocaru '46) - Dumitraş, Martinovici (Roşu '46), Filip, Lupu - Năstăsie, Pintilii (Puşkaş '64), Bălan, Pârvulescu (M. Costea '46) - Rocha (Fl. Costea '46), Rusescu (Nikolici '46).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu